Explicarea conştiinţei
| Abstract | Dintre fenomenele mentale, nici unul nu pare să reziste atât de bine explicaţiei precum conştiinţa. Parţial, dificultatea se datorează faptului că folosim termenul „conştient” şi alţii înrudiţi să dea seama de anumite fenomene distincte ale căror legături nu sunt întotdeauna clare. Iar acest lucru duce adesea la amestecarea acestor fenomene distincte. De aceea, orice încercare de a explica conştiinţa trebuie să înceapă prin a distinge diferitele lucruri pe care le numim conştiinţă. Un astfel de fenomen este strâns legat de simplul fapt de a fi în stare de veghe. Noi descriem oamenii şi alte fiinţe ca fiind conştienţi atunci când sunt în stare de veghe şi sistemele lor senzoriale sunt receptive într-un mod normal pentru o stare de veghe. Numesc acest fenomen conştiinţă a fiinţei. În acest sens, conştiinţa este o chestiune biologică, constând în aceea că o fiinţă nu este inconştientă – adică, aproximativ starea opusă somnului sau KO-ului. Însă noi folosim termenul „conştiinţă” şi pentru alte fenomene care par mult mai greu accesibile înţelegerii şi explicaţiei. Astfel, distingem nu numai între fiinţe conştiente şi inconştiente, ci şi între stări mentale ce sunt conştiente şi cele ce nu sunt. Voi numi această a doua proprietate conştiinţă de stare. Este bine cunoscut faptul că nu toate stările mentale sunt conştiente. Stări intenţionale precum credinţele şi dorinţele apar în mod vădit fără a fi conştienţi.1 Şi, în ciuda unor diferenţe de opinie asupra chestiunii, voi argumenta că acelaşi lucru este adevărat şi în privinţa stărilor senzoriale precum durerile şi senzaţiile de culoare. Asemenea stări nu numai că pot apărea în mod inconştient, dar adesea o şi fac.2 Deşi conştiinţa fiinţei şi conştiinţa de stare sunt proprietăţi distincte, este foarte posibil să fie legate în diferite moduri. Poate că, de exemplu, fiinţele trebuie ele însele să fie conştiente pentru ca oricare stare mentală a lor să fie conştientă, deşi dacă visurile obişnuite sunt vreodată stări conştiente, ele constituie contraexemple ale acestei generalizări.3 Oricum ar sta lucrurile în această privinţă, proprietatea conştiinţei fiinţei este relativ neproblematică. Putem constata aceasta luând în considerare fiinţe mai puţin înzestrate mental decât noi ale căror stări mentale nu sunt niciodată conştiente, nici măcar atunci când sunt în stare de veghe.4 Toate stările lor mentale sunt asemănătoare stărilor mentale inconştiente în care ne aflăm atunci când suntem trezi.. | |||||||||
| Keywords | No keywords specified (fix it) | |||||||||
| Categories | No categories specified (fix it) | |||||||||
| Options |
|
|||||||||
Download options| PhilPapers Archive |
Upload a copy of this paper Check publisher's policy on self-archival Papers currently archived: 5,679 |
| External links |
  Try with proxy. |
| Through your library | Only published papers are available at libraries |
Similar books and articlesEnrico Cattaneo (2000). “Ab his qui sunt undique”. Augustinianum 40 (2):399-405.
J. J. Clarke (1970). Sunt Lacrimae Rerum: A Study in the Logic of Pessimism. Philosophy 45 (173):193-.
Georges Folliet (2004). «Iudaei tamquam capsarii nostri sunt». Augustinianum 44 (2):443-457.
Edmondo Lupieri (1984). Felices sunt qui imitantur lohannem (Hier. Hom. in lo.). Augustinianum 24 (1/2):33-71.
R. G. Bury (1927). De Orationibus Quae Sunt in Xenophontis Hellenicis. By Elisabeth Vorrenhagen. Pp. 143. Elberfeld: Karl Rheinen, 1926. The Classical Review 41 (04):148-.
H. M. Stephenson (1887). T. Livii Ab Urbe Condita, Libri I. II. XXI. XXII. Adjunctae Sunt Partes Selectae Ex Libris III. IV. VI. Scholarum in Usum Edidit Ant. Zingerle. 1 M. 40 Pf. [REVIEW] The Classical Review 1 (09):277-.
Robinson Ellis (1896). Giri's Catullus De Locis Qui Sunt Aut Habentur Corrupti in Catulli Carminibus, Scripsit Jacobus Giri. Vol. I. Augustae Taurinorum. 1894. 8vo. Pp. 289. 10 Lire. [REVIEW] The Classical Review 10 (05):249-251.
A. L. Peck (1928). Sorani Gynaeciorum Libri IV. De Signis Fracturarum. De Fasciis. Vita Hippocratis Sem Soranum. Edidit Johannes Ilberg. Adnexae Sunt Tabulae Xviii. Pp. Xxii + 282, with 18 Pp. Of Illustrations of Bandages From Laurentian MS. Leipzig: B. G. Teubner, 1927. R.M. 22 (Bound, 24). [REVIEW] The Classical Review 42 (02):87-88.
Michael Winterbottom (1980). Sebastianus Condorelli: Gargilii Martialis Quae Exstant, Volumen Prius. Fragmenta Ad Holera Arboresque Pomiferas Pertinentia. (Biblioteca di Helikon. Testi E Studi 11.) Pp. Li + 53; Adiectae Sunt Tabulae Scottianae. Rome: 'L'Erma' di Bretschneider, 1978. Paper. [REVIEW] The Classical Review 30 (02):281-.
E. L. Hicks (1890). Viereck's Official Greek Sermo Graecus Quo Senatus Populusque Romanus Magistratusque Populi Romani Usque Ad Tiberii Caesaris Aetatem in Scriptis Publicis Usi Sunt Examinatur: Scripsit Paulus Viereck, Dr. Ph. Gottingae, MDCCCLXXXVIII. (5 Mark). [REVIEW] The Classical Review 4 (1-2):37-39.
E. G. Sihler (1895). Hilgard's Grammatici Graeci, Part IV Grammatici Graeci, Pars IV., Vol. 2. Choerobosci Scholia in Canones Verbales Et Sophronii Excerpta E Characis Recensuit Et Apparatum Criticum Indicesque Adiecit Alfredus Hilgard. Annexa Sunt Partis Quartae Prolegomena. Leipzig, B. G. Teubner. 1894. M. 22. [REVIEW] The Classical Review 9 (06):317-321.
Analytics
Monthly downloads
Sorry, there are not enough data points to plot this chart.
|
Added to index2010-12-22Total downloads0Recent downloads (6 months)0How can I increase my downloads? |
My notes
Discussion
