Eugenia - Trecut, Prezent, Viitor
Drobeta Turnu Severin: MultiMedia Publishing (2018)
Authors | |
Abstract |
Previzualizare carte
Așa cum este definită eugenia, este foarte dificil de făcut o diferențiere clară între știință (medicină, ingineria genetică) și eugenie. Și de stabilit o linie peste care ingineria genetică nu ar trebui să treacă, conform unor norme morale, juridice și religioase. Atâta timp cât acceptăm ajutorul geneticii în găsirea unor modalități de combatere a cancerului, diabetului sau HIV, acceptăm în mod implicit și eugenia pozitivă, conform definiției actuale. Și atâta timp cât acceptăm screening-ul genetic, și intervenții asupra fătului nenăscut, sau avortul, acceptăm în mod implicit și eugenia negativă. În plus, la nivel de guverne, deși oficial eugenia este repudiată, ea a fost legalizată în foarte multe țări până de curând, și încă mai este acceptată și legalizată, chiar dacă în forme mai subtile, și în prezent.
CUPRINS
Eugenia
- Istorie
- - Origine și dezvoltare
- - Nazismul și declinul eugeniei
- - Renașterea moderna a eugeniei
- Semnificații și tipuri
- - Metode de implementare
- Argumente
- - Eficacitate
- - Pierderea diversității genetice
- - Etica
- - - Opoziţia
- - - Suport
Istoria eugeniei
- Istorie
- - Filosofii pre-galtoniene
- - Teoria lui Galton
- - Charles Davenport
- - Regatul Unit
- - Statele Unite
- - Australia
- - Brazilia
- - - Fundația Rockefeller în Brazilia
- - Canada
- - Germania
- - - Coloniile germane din Africa
- - - Coloniile germane din Pacific
- - - Caraibe și America de Sud
- - Japonia
- - Coreea
- - China
- - Singapore
- - Alte țări
- - Marginalizarea după al doilea război mondial
- Eugenica modernă, ingineria genetică și reevaluarea etică
- - Cipru
- - China
- - Japonia
- - Rusia
- - Statele Unite
- - Israel
- - Reevaluarea etică
Darwinismul social
- Originea termenului
- Utilizare
- Susținătorii
- Ipoteze legate de schimbarea și evoluția socială
Noua eugenie
- Istorie
- Critică
- Semiotica
- Genetica și avortul
- - Legalitatea avortului selectiv
- - Testarea genetică pentru sindromul Down
- - Susținătorii avortului selectiv al persoanelor cu dizabilități
- - Opoziția față de avortul selectiv al persoanelor cu dizabilități
Diagnoza genetică de preimplantare
- Probleme etice
- - Dizabilităţi
- - Trăsături intersex
- Obiecții religioase
- Factori psihologici
Etica eugeniei
Viitorul eugeniei
Referințe
Despre autor
- Nicolae Sfetcu
- - De același autor
- - Contact
Editura
- MultiMedia Publishing
|
Keywords | eugenia |
Categories | (categorize this paper) |
Buy this book | $8.99 from Amazon Amazon page |
ISBN(s) | 1985118130 |
Options |
![]() ![]() ![]() |
Download options
References found in this work BETA
No references found.
Citations of this work BETA
No citations found.
Similar books and articles
Ética e genética: a moral da medicina genética corretiva.Lincoln Frias - 2013 - Veritas – Revista de Filosofia da Pucrs 58 (1):99-117.
Degeneração E Eugenia Na História da Psiquiatria Moderna.Sandra Caponi - 2012 - In Ricardo Ventura Santos, Sahra Gibbon & Jane Felipe Beltrão (eds.), Identidades Emergentes, Genética E Saúde: Perspectivas Antropológicas. Editora Fiocruz.
On the Evolution of Musical Perception.Zofia Lissa, Eugenia Tanska & Eugenia Tarska - 1965 - Journal of Aesthetics and Art Criticism 24 (2):273-286.
A ruptura articulatória dos seres: a propósito da exposição da vida à dispersão da sua ontologia.Jorge Leandro Rosa - 2014 - Scientiae Studia 12 (2):359-377.
Equívocos da crítica Habermasiana à eugenia liberal.Sônia T. Felipe - 2005 - Ethic@ - An International Journal for Moral Philosophy 4 (3):339-359.
Schimbări climatice - Încălzirea globală.Nicolae Sfetcu - 2018 - Drobeta Turnu Severin, Romania: MultiMedia Publishing.
La indignante indignidad como contenido de la ética en América Latina.María Eugenia Piola - 2011 - Diálogo Filosófico 81:447-468.
Técnica E Ética Em Jürgen Habermas: A Recusa Das Práticas de Intervenções Eugênicas E Suas Implicações Para a Fundamentação da Ética Discursiva.Gilcelene de Brito Ribeiro - 2017 - Aufklärung 4 (S1):49-60.
Eugenia e suas implicações: Peter Singer em defesa do princípio de igualdade. Considerações a partir da análise do filme Gattaca.Luis Fernando Ferreira Macedo dos Santos & Rutiele Pereira da Silva Saraiva - 2011 - Cadernos Do Pet Filosofia 2 (4):p - 114.
Estatística, Biologia Evolutiva E Eugenia: As Publicações Do Jovem Ronald Fisher Em The Eugenics Review.Leonardo Dallacqua de Carvalho - 2019 - Dialogos 23 (2):185.
Teoria generală a relativității.Nicolae Sfetcu - 2018 - Drobeta Turnu Severin: MultiMedia Publishing.
Analytics
Added to PP index
2019-08-10
Total views
113 ( #88,852 of 2,419,962 )
Recent downloads (6 months)
40 ( #20,313 of 2,419,962 )
2019-08-10
Total views
113 ( #88,852 of 2,419,962 )
Recent downloads (6 months)
40 ( #20,313 of 2,419,962 )
How can I increase my downloads?
Downloads